Dupa principiul “prima dragoste nu se uita” m-am intors la Tai Ji Quan (Tai Chi Chuan pe wikipedia, pentru referinta). Nu back to the past pentru ca, in sfarsit, am curajul/masochismul de a renunta la “Beijing” Tai Ji (i.e. secventele moderne de 24, 42, 48 forme etc) pentru a invata secventa lui Yang Chen-fu – conform wikipedia 103-form Yang family tai chi chuan. Da, 103. Nu pare atat de lunga, dar nu am inteles niciodata cum se numara formele asa ramane cum a stabilit wikipedia. Intr-un glorios final in care o voi practica in intregime imi va lua cam juma’ de ora.
Ani de pauza + secventa noua = 2 maini stangi, 2 picioare strambe, s(h)ale tensionate, cur bombat, coate fluturande si alte asemenea frustrari. Time for an info snack: google.ro search motivational. Si ce-mi fu dat sa vad…
Site-ul care m-a facut sa postez – la care nu voi da link pentru ca sunt destul de simtit sa ma amuz fara sa arunc mingea tavalita prin rahat inapoi in curtea vecinului – lauda virtutile, nu efectele minunate ale Tai Chi-ului, echilibrul de toate felurile (pentru ca, nu-i asa, le-ga-tu-ra-min-te-corp e un concept care se poarta) si alte alea, totul foarte ok. Dar deasupra elogiului poster-itza isi pusese propria poza in timp ce executa Yun Shou, Cloud Hands (sidenote: “mainile se misca ca norii spre stanga/dreapta” era traducerea pe care o stiam, cacofonie and all, dar site-ul oficial spune Mâna norilor pe partea stângă; suna mai bine, dar nu-mi place.) Cel putin cred ca era Mâna norilor pentru ca nu vad ce altceva ar putea fi.
Nu spun ca un incepator “nu are ce posta” despre Tai Chi (pentru ca si eu ar trebui sa tac), nici ca un incepator nu ar trebui sa posteze fotografii, dar exista cativa pasi intre “fac Tai Ji” si “poza mea pe site”. In acest caz relevant ar fi, daca e sa fiu optimist, pasul “ma uit la pozele mele facand Tai Chi si aleg una care sa nu fie demna de un site cu Asha Nu“, si respectiv pesimist, “ma uit la pozele mele facand Tai Chi, pun pe cineva sa imi corecteze postura si imi trag o poza noua.”
Sa fiu sincer, postura din fotografie nu m-a amuzat, m-a revoltat. Daca as fi gasit-o prin google images si as fi vazut-o separat de articol nu stiu daca as fi recunoscut-o ca Tai Chi. Persoana din imagine, si deci din articol, nu stapanea principiile de baza, incalca alinierile cele mai elementare care fac Tai Chi Chuan sa fie altceva decat miscari la intamplare. Desigur, pentru ca alinierile sunt dificile si frustrante formele se invata fara sa se puna accent pe ele, insa cele despre care vorbesc aici sunt realmente de baza, respectate cand corpul stata intr-o pozitie pur si simplu naturala.
Nu neg efortul persoanei in cauza, nici progresele pe care le descrie in articol. Abilitatea de a simti din interior (nah, limbaj adecvat discursurilor pe care le-am citit despre Tai Chi Chuan pe netu’ romanesc) i.e. proprioceptiv-kinestezic in ce hal arata postura ta este o abilitate care se formeaza dupa ce ai nevoia cea mai acuta de ea. Dar asta nu inseamna ca erorile nu se vad perfect clar din exterior, ca de exemplu cand iti vezi poza.
Dar google.ro nu m-a dus doar la site-uri de tip sanatate, dieta (srsly) si psihologie, ci si la o foarte insemnata informatie: Fundatia Romana de Qigong a introdus centuri in Taijiquan. Pentru Vulturul de bronz i.e centura alba, se cer diferite tehnici de lovire, in schimb evaluarea primelor forme se face pentru centura a treia, adica dupa cel putin 1 an si jumatate de practica, iar pastrarea posturii Ma Bu pentru 10 minute se cere doar dupa 2 ani. Tot doar dupa 2 ani se cere si atitudinea/activitatea mentala corecta, dar nu am idee cum se evalueaza acest aspect la examen. Nu am cuvinte. Nu am aer. Râd. Ca fapt divers, secventa de 24 de forme se cere la examenul pentru centura verde, adica dupa 2 ani si jumatate. Probabil federatia are/vrea sali in care sa predea intai formele toate scurte. 
)